Acasa
Acasa







 



























DECIZIILE DE INTERNARE ÎN UNITĂŢI ŞI COLONII DE MUNCĂ


        Fidel misiunii sale legale de a da publicităţii documente care reflectă activitatea structurilor represive ale statului comunist, C.N.S.A.S. anunţă lansarea unui nou proiect de publicare din oficiu a unor documente relevante pentru istoria recentă. Instituţia a demarat digitalizarea şi publicarea integrală pe site-ul instituţiei a dosarelor care cuprind deciziile şi propunerile de internare în unităţi şi colonii de muncă în anii 1950-1960.
        Unităţile şi coloniile de muncă au fost un important instrument represiv utilizat de autorităţile comuniste împotriva celor care erau consideraţi „duşmani ai regimului”. Internările administrative în aceste unităţi în care era folosită muncă forţată se făceau pe baza unor acte normative abuzive, secrete, şi în urma unor anchete şi decizii ale Ministerului Afacerilor Interne, fără să fie nevoie de o decizie în justiţie. Conform statisticilor oficiale ale Securităţii identificate de C.N.S.A.S. au fost internate în unităţi şi colonii de muncă cel puţin 29.000 de persoane.
        Dosarele publicate provin din Fondul Documentar al Arhivei C.N.S.A.S. şi conţin, în cea mai mare parte, tabele cu decizii sau propuneri de internare în unităţi şi colonii de muncă. Documentele mai cuprind informaţii importante privind cadrul legislativ al măsurilor cu caracter administrativ, rapoarte, statistici, precum şi date despre dislocările de populaţie decise de autorităţile comuniste şi regimul de domiciliu obligatoriu. Proiectul se adresează în primul rând petenţilor care fac obiectul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, precum şi cercetătorilor, profesorilor şi studenţilor interesaţi de funcţionarea sistemului represiv comunist. Publicarea pe site se va face gradual, prima tranşă cuprinzând peste 90 de volume.
        Reamintim, C.N.S.A.S. a lansat proiecte similare pentru a publica pe site-ul propriu Acte normative referitoare la funcţionarea Ministerului de Interne (1948-1989), informaţii despre colaboratori şi ofiţeri de Securitate, periodicele „Studii şi documente” şi „Securitatea”, materiale didactice, alte resurse privind regimul comunist.

        Pentru detalii privind proiectul, apăsaţi aici.

        Pentru accesarea dosarelor, apăsaţi aici.