![]() |
||
|
|
ARHIVA Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este constituită în conformitate cu normele arhivistice contemporane, păstrând structura originală a creatorilor şi deţinătorilor de arhivă. Cei peste 20 de kilometri de arhivă provin de la Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Arhivele Naţionale Istorice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Internelor si Reformei Administrative. |
CARTOTECA cuprinde totalitatea fişelor de evidenţă din arhiva Securităţii, în care se regăsesc date privitoare la persoane, probleme sau instituţii, clasate după anumite criterii şi norme arhivistice. C.N.S.A.S. a început preluarea fişelor de cartotecă de la S.R.I. la data de 15.05.2006, operaţiune în urma căreia au intrat în gestiunea Consiliului un număr de 1.110.000 fişe. Fişele de cartotecă predate de S.R.I., în care de regulă sunt consemnate informaţii de bază privitoare la titularul dosarului (datele de identitate, cota şi numărul dosarului, eventual |
alte dosare privitoare la titular), provin din evidenţele judeţene ale Securităţii şi corespund unei părţi de cca. 70% din dosarele predate Consiliului de către principala instituţie deţinătoare de fond arhivistic.
|
La data de 12. 12.2007 au fost preluate 28 de clasoare metalice, totalizând 888 cutii, împreună cu 1.067.000 de fişe de evidenţă care conţin corespondenţa interceptată a persoanelor care aveau legături cu cetăţenii străini. Aceste fişe de evidenţă se regăsesc stocate în cartotecă în ordine alfabetică. În conformitate cu documentele oficiale întocmite de Securitate, în cazul persoanelor a căror corespondenţă se afla în atenţia direcţiilor operative din Centrală şi a serviciilor operative din Direcţiile Regionale M.A.I., evidenţa era organizată în cartoteca suspecţilor urmăriţi activi; pentru persoanele a căror corespondenţă a fost „sesizată cu note” la direcţiile operative (sau serviciile operative) sau a căror corespondenţă devenise obiectivul dosarelor de supraveghere sau urmă- |
rire, evidenţa era organizată la cartoteca generală. FONDUL INFORMATIV (operativ) – segment al arhivei fostei Securităţi ce conţine dosarele privind acţiunile de urmărire, de verificare sau de supraveghere informativă a persoanelor aflate în atenţia Securităţii. |
|
|
Dosarele de urmărire informativă (D.U.I.) pot fi individuale sau de grup şi cuprind materiale (documente) privind acţiunile informative desfăşurate de structurile represive comuniste care au stat la baza începerii urmăririi informative sau care au fost obţinute în procesul de urmărire: rapoarte de investigaţii, verificări la cartotecă, materiale de filaj, tehnică operativă, cenzura corespondenţei, note infor-
|
mative primite de la agentura dirijată, planuri de dirijare a informatorilor, planuri de măsuri, declaraţii etc. La sfârşitul anului 2007, fondul informativ din arhiva C.N.S.A.S. totaliza un număr de 1.075.050 dosare cu 1.255.550 volume. FONDUL REŢEA – segment al arhivei fostei Securităţi ce conţine dosarele personale ale informatorilor, colaboratorilor, rezidenţilor, persoanelor de sprijin, gazde/case de întâlniri, precum şi ale persoanelor contactate pentru recrutare (candidaţi). Dosarele acestui fond sunt personale şi conţin documente de tipul: angajamentul persoanei recrutate, note sau rapoarte de investigaţii, notele de analiză ale ofiţerului de legătură privitoare la activitatea informatorului, note informative ale altor informatori date despre titularul dosarului etc. În arhiva C.N.S.A.S., la sfârşitul anului 2007 se aflau un număr de 426.600 dosare cu 546.100 volume. |
Dosarul personal este însoţit de mapa anexă în care se regăsesc reunite notele informati- ve furnizate de informator.
|
|
|
FONDUL DOCUMENTAR – cuprinde documente de interes istoric (partide istorice, manifestări naţionaliste, manifestări politice, mişcarea de rezistenţă, lagărele şi coloniile de muncă, metode şi mijloace de lucru ale Securităţii, aspecte privind presa românească, sectorul artă-cultură, culte-secte etc.). Dosare întocmite pe o problemă sau pe obiectivul urmărit de Securitate. Din această categorie fac parte obiective de interes istoric (partide şi grupări politice burgheze, manifestări naţionaliste, alegeri, guverne şi guvernanţi, manifestări politice, manifestări opoziţioniste faţă de regimul democraţiei populare, etc), de interes social (stări de spirit ale populaţiei, colectivizarea agriculturii, culte-secte, învăţământ, justiţie, sport, mass-media, etc.), de interes economic (obiective economice aflate în atenţia Securităţii pe linii de producţie, schimb de experienţă, accidente de muncă, deficienţe, etc.); de interes operativ (măsuri luate în cazul unor acţiuni repetate ca; festivităţi, sărbători, vizite demnitari străini, etc.). Dosar de problemă (dosar de obiectiv) conţine documente în care se evidenţia întreaga activitate informativ-operativă desfăşurată de organele de Securitate în cadrul unui obiectiv (instituţii, întreprinderi, unităţi de învăţământ, partide, asociaţii etc) sau vizând o anumită problemă de interes pentru Securitate şi conţine: date ce caracterizează obiectivul, tabele-fişe cu date despre persoanele aflate în atenţia Securităţii, date cu privire la informatori care lucrau în obiectiv sau problemă, materiale informative, rapoarte şi note de analiză întocmite de cadrele de Securitate cu privire la munca informativă, planuri de măsuri etc. La sfârşitul anului 2007, în arhiva C.N.S.A.S. se găseau 19.500 de dosare cu 51.870 volume în fodul Documentar preluat de la S.R.I. FONDUL S.I.E. curinde dosare de urmărire informativă, dosare de reţea, dosare de problemă pe comunităţi ale românilor din străinătate, dosare de "studii preliminare" sau premergătoare recrutării de informatori, agenţi, rezidenţi şi care erau întocmite de organele de informaţii externe ale Ministerului de Interne în vederea urmăririi cetăţenilor străini, cetăţeni români plecaţi definitiv sau temporar în străinătate. În arhiva C.N.S.A.S. se află un număr de 19.306 de jachete/dosare cu 23.189 de volume preluate de la S.I.E. Precizăm că la sfârşitul anului 2007 au fost prelucrate prin digitizare aproximativ 50% din numărul total al cadrelor preluate. FONDUL PENAL cuprinde dosare de anchetă, ale tribunalelor militare şi mapele de penitenciar, colonii de muncă, dislocări şi domicilii obligatorii, dosarele de cercetare penală ale persoanelor condamnate în timpul regimului comunist, dosarele persoanelor cercetate de organele Securităţii pentru diferite infracţiuni şi mapele de evidenţă a bunurilor. FONDUL CORESPONDENŢĂ conţine documente interne, de tip administrativ, în care era clasată corespondenţa operativă între unităţile Ministerului de Interne, între Securitate şi partid sau alte structuri administrative. În arhiva C.N.S.A.S. se află un număr de 4.200 de dosare cu 11.100 volume din Fondul Corespondenţă preluat de la S.R.I. FONDUL NEOPERATIV cuprinde materiale documentare privind necesităţile materiale, financiare şi logistice ale unităţilor Ministerului de Interne, dosare privind fluctuaţiile de personal, statele de plată, documente întocmite de serviciile administrative şi secretariat şi dosarele de cadre ale ofiţerilor, subofiţerilor, maiştrilor militari şi ale personalului civil după trecerea acestora în rezervă sau după ieşirea la pensie. În acest fond sunt clasate documente care nu prezentau interes operativ. În arhiva C.N.S.A.S. există un număr de 2.400 dosare cu 11.600 volume din fondul Neoperativ preluat de la S.R.I. FONDUL FCX (110) conţine documente emise de de unitatea militară U.M. 110 al cărui indicativ a dat şi denumirea fondului arhivistic. Dosarele din cadrul acestui fond reflectă urmărire urmărirea cetăţenilor străini din fostele state socialiste, inclusiv China şi Cuba, a diplomaţilor, reprezentanţilor militari şi ai unor instituţii economice şi legăturile acestora cu cetăţenii români. Numărul total de dosare aflate în fondul FCX (110) - 2465 dosare - aproximativ 25 metri liniari). MAPELE DISPECERAT reprezintă un fond arhivistic ce conţine informări privitoare la cetăţenii străini care soseau în România, cât şi la cetăţenii români care întreţineau relaţii cu străinii şi a căror activitate nu se materializa în dosare de urmărire informativă. Fondul Mape Dispecerat preluat de la S.R.I. totalizează un număr de 22263 dosare - aproximativ 73 metri liniari. DOSARE CADRE - fond documentar ce conţine informaţii privind evoluţia carierei ofiţerilor, subofiţerilor, angajaţilor M.I. (şi M.A.I.), pregătirea educa ţională, şcolile absolvite, avansările, retrogradările, funcţiile şi atribuţiile în cadrul structurilor militare etc. În arhiva C.N.S.AS. există un număr de 270 de dosare cu 270 de volume, preluate de la S.R.I. FONDUL MANUSCRISE este constituit din documente, lucrări, însemnări, cărţi, manuscrise, jurnale, caiete şi agende personale confiscate de Securitate cu prilejul percheziţiilor domiciliare şi/sau corporale din momentul arestării. În arhiva C.N.S.A.S. există un număr de 105 de manuscrise. O parte din acestea au fost predate în original persoanelor îndreptăţite, în arhiva CNSAS păstrându-se doar copia acestora. FONDUL „BIBLIOTECĂ” este constituit din volume, lucrări şi publicaţii utilizate de cadrele Securităţii pentru documentare pe linie de perfecţionare. FONDUL M.Ap.N. cuprinde dosarele de urmărire informativă şi dosare de colaborare pe linie de contrainformaţii militare. |